Iubesc lemnul, iubesc sa readuc la viata obiecte vechi, degradate, indragesc sa schimb aspectul obiectelor de mobilier care nu se mai armonizeaza in ambientul casei lor….
Insa, ador sa capat, sa adun, sa gasesc obiecte sau parti din obiecte efectiv abandonate, carora sa le dau cu adevarat o a doua viata!
De-a lungul timpului, am adunat precum harciogul, diverse! De la scaune, rame, la bufeturi intregi. Multe dintre ele, le-am donat, la randu-mi, celor doritori si dornici de a le folosi. Altele, sunt inca puse bine, cam toate demontate integral, pentru a incapea cat mai multe in spatiul putin pe care il am.
In ultimele postari v-am aratat cum scaune vechi au primit o a doua sansa.
Aveam, insa, si un cadru de masa veche. Niste cunostinte tocmai debarasasera parte dintr-o locuinta si aveau curtea plina de ‘lemn de foc’. Numai Dumnezeu m-a dus la ei in curte in ziua respectiva. Intrasem in fibrilatii. Nu staim ce as putea salva din tot mormanul de lemne, placaje. Zaresc un picior de masa. Facem loc, era intr-adevar o masa veche. Blatul, din placaj furniruit, umflat si deteriorat. Dar cadrul mi-a facut din ochi.
Pus bine de multa vreme, am zis ca este singurul care ar putea intregi proiectul care mi se derula in minte din ce in ce mai arzator.
Problema blatului nu o aveam, deoarece aveam un alt ‘rest’ de la un proiect anterior. Extensia de la o masa rotunda, din lemn de pin, pictata manual. Un set de masa cu patru scaune, deosebit, din punctul meu de vedere, destinat vanzarii, insa indragit prea mult de ai mei iubiti baieti, pastrat, asadar in bucataria caminului nostru.
Din lipsa unui spatiu generos al bucatariei nostre, am decis sa pastram masa in forma rotunda, fara a folosi vreodata extensia blatului. Inca din acel moment asteptam nerabdatoare ziua in care voi putea refolosi ‘restul’ ramas.
Revenind la cadrul meu, am fost nevoita sa-l scurtez putin din lungime, pentru a-l putea adapta noului blat. Odata facute schitele si munca intocmai dupa ele, nu-mi ramanea decat sa inlatur lacul vechi, inchis la nuanta, care mie imi da o senzatie de apasare.
Reparatii ale suprafetei nu am avut. Aveam, insa, dorinta de a folosi nuante deosebite, cu siguranta nu unice, dar inexistente in paletarul mediu de culori.
Asadar, mi-am facut cateva mix-uri de nuante.
Montand cadrul mesei vechi de blatul de pin pictat, m-am indragostit, la propriu, de rezultatul final.
Un set atipic, de masa fixa, cu patru scaune, in trei nuante de baza – alb, verde si maro-ul naturaletii lemnului, cu piele si catifea pe sezuturi si un strop din mine – pictura manuala modesta:
Perceperea culorilor si in lumina casei:
Din ce-am avut…. asta am reusit sa fac….:
