Pentru că astăzi se împlinesc 25 de ani…( o viață de om…) de când jumătate din mine a plecat, spre o lume mai bună, sper, vă arăt ce a lăsat în urma-i…
A lăsat în urma-i o fire nerăbdătoare, fără stare, căreia îi place să surprindă, care iubește cu toată ființa, care poate ierta, însă care are obiceiul de ‘a îngropa’ persoanele care au dezamăgit-o profund, o fire imprevizibilă, pe cât de încrezătoare, pe atât de temătoare și…aș putea continua mult…dar ar fi o descriere prea lungă…
A lăsat în urma-i un meștesugar modest, care iubește la nebunie ceea ce face și care, deseori, la finalul lucrării, privește spre cer și tot repetă întrebările: ‘ Oare îți place?’, ‘Tu ce ai fi modificat?’, ‘ Ce zici de asta?”…
A lăsat in urma-i un om simplu, care se bucură de lucrurile mărunte și care prețuiește din toată inima cealaltă jumătate vie, a creației, și mai presus de toate, propria-i creație – un pui de om care pare să-mi semene din ce în ce mai mult!
Privesc spre cer și îl întreb: ‘ îții place cum eu am văzut aceste două noptiere? Mamei îi plac nespus! Dar ție…?’
