La finele acestui an, simt mai mult decat niciodata ca misiunea mea este mult mai importanta decat o consideram.
Ultimele proiecte in derulare sunt incarcate sentimental si imi dau responsabilitatea de a readuce emotia. Nu doar de a readuce la viata obiectul in sine.
Deci, mai mult decat lucrul cu obiecte de mobilier vechi, este datoria mea de a nu dezamagi sentimentele trezite la viata.
Printre aceste ultime proiecte se numara si un scaun de regizor, cel mai comod scaun al casei!
O veche cunostinta de-a mea, o persoana adorabila, excelenta din toate punctele de vedere, ii face cadou, prietenei ei, reconditionarea acestui scaun, apartinand tatalui….
Cu o astfel de poveste in fata, cu admiratia si respectul pe care i le port, cu gestul nemaipomenit al ei fata de o alta persoana, reconditionarea este , pentru mine, mult mai …. oare cum s-ao numesc? Mult mai emotionanta….
Regula mea de aur este sa indeplinesc, cat de bine pot, cerintele clientilor. In astfel de situatii, regula se ridica la puterea a treia!
Iata-l, in starea lui initiala:
Ca de obicei, demarez curatarea. Tare usor mi-ar fi fost sa tai niturile, sa am un puzzle usor de curatat. Insa, simteam ca-i scurtez povestea…. Ca iau din el ceva ce-i apartine si simteam ca nu-i corect….
Ca tot am pomenit mai sus de puterea a treia…. 🙂 Ajung la concluzia ca, e ca un facut, cum obiectele vechi, vopsite manual, deci readuse la viata in regim propriu de-a lungul anilor, au acelasi numar de straturi de vopsea veche: 3!
Mare noroc am avut ca, sub aceste trei haine, sa gasesc un lemn de fag foarte strasnic, in ciuda anilor sai.
Curatarea a fost una anevoioasa, dar nu imposibila.
Asa placuta a fost pauza de cafea admirandu-l!!!
Intr-un final, bratele le-am demontat, fiind prinse in suruburi. Unul dintre ele era avariat si ii lipsea o bucatica din spate. Dupa cum bine v-am obisnuit, reconstructia porneste intotdeauna de la brut, la noi acasa!
Minunat ii sta brutului finisat!
Ca si finisaj am ales, de comun acord, ceara alba. Atat pentru protectie, cat si pentru o nuanta a lemnului calda, deschisa.
Tinand cont de faptul ca am rezistat tentatiei de a nu taia niturile de prindere originale, la fixarea sezutului era imperios necesar sa folosim aceleasi cuie, zdravene, de altfel, sub usorul strat de rugina.
Astept, cu nerabdare, impresiile doamnei care primeste astazi drept cadou – nu un scaun reconditionat, ci amintirea tatalui dumneaei, mai vie!
