Pentru ca astazi mi-am regasit linistea mult dorita, emotional vorbind, am putut, cu toate fortele, sa ma pun fata in fata cu arhiva si sa iau proiectele vechi, unul cate unul, la pregatit pentru postarile pe site. 🙂
Mi-au captat atentia ele, doua scaune – fotoliu vechi, care au ajuns in atelier intr-o stare destul de avansata a deteriorarii:
Se miscau din toate incheieturile si tare mult regret, acum, ca la momentul respectiv, nu mi-am facut putin timp cat sa filmez macar doua minute miscarea lor initiala. 🙁
Cateva cadre detaliate initiale vorbesc de la sine mult mai bine decat as reusi eu vreodata sa o fac:
Demontarea a fost mai putin satisfacatoare, de aceasta data, datorita cuielor batute de-a lungul anilor din dorinta de prelungire a vietii scaunelor. Multe notatii necesare, deoarece nici un element al pieselor vechi nu are, milimetric vorbind, aceeasi tesitura cu a fratelui sau geaman.
La demontare am observat ca fiecarui scaun ii lipseste un element de sustinere, curbat. Golurile cepurilor sale, initiale, existau, dar elementul….ia-l de unde nu-i…
Am obtinut, asadar, doua puzzle-uri asemanatoare imaginii de mai sus. Au stat, cu strictete, separat, pe toata durata delurarii procesului de reconditionare, pentru a nu amesteca, din greseala, piesele intre ele.
Din nou, cateva cadre detaliate cu parte din defectele majore ale elementelor:
Noi stim sa reconstruim cepurile avariate, pornind doar de la brut.
A urmat cea mai tematoare reconstructie, cea a elementului sustinator, curbat, lipsa. Stiam care-i era locul, dar mi-ar fi fost mult mai usor sa-l fi avut, chiar si bucatele, pentru a ma ghida cat mai bine in reconstructia celui nou. Multe incercari am facut, chiar am pastrat o copie fidela de-a lui in atelier, in semn de aduceri – aminte. Multe ajustari pe parcurs, necesare, pana cand s-a potrivit exact in spatiul destinat lui si in golurile cepurilor deja existente! Emotii? Nenumarate! Provenite doar din lipsa echipamentelor necesare acestui tip de reconstructie!
Ultimele verificari, pentru a ne asigura ca toate piesele se imbina din nou, perfect!
Dupa ce am trecut si acest hop, cel mai amplu, dealtfel, al proiectului, mi-am putut finaliza curatarea elementelor si aplica baitul, nuanta nuc, pentru a obtine finisajul dorit. Baitul l-am aplicat treptat, in straturi, pentru a ma apropia cat mai bine de cerintele doamnei mele indragite!
Lacuirea, folosind lacul transparent, bicomponent, cu luciu discret, m-a adus cat mai aproape de final, lipsind doar retapitarea lor, parte de care s-a ocupat, ca de obicei, nea Mita!
In acest stadiu, le-am dus in atelierul dumnealui si le-am asteptat cu sufletul la gura, pentru reintregirea sentimentului personal de multumire!
Iar, cand au revenit la mine, nu am putut sa afirm altceva decat: ‘Le ador!!!’
Doamna mea mult indragita le-a numit: ” scaunele reinviate”. Poate si din pricina pozitionarii calendaristice de pe atunci ( Chiar in preajma Sfintelor Sarbatori de Paste), poate si din pricina sentimentului trezit la revederea lor, reconditionate!
Ii multumesc, Bunului Dumnezeu, pentru puterea de a duce la bun sfarsit un alt proiect de reconditionare!
