De departe, cea mai anevoioasa reconditionare este aceea in care finisajul final al obiectului trebuie sa fie, ca si nuanta, mai deschis decat finisajul existent.
Acest credent vechi, sau bufet, cum il numeste fiecare – in functie de zona, este cel mai bun exemplu.
Indragit, dorit in caminul sau, insa cu dorinta de integrare in ambinet si inlaturarea acestui aspect ponosit si sobru.
Sa inlatur finisajul existent e una, dar sa inlatur si baitul intrat in fibra lemnului, e alta….
Prin razuire, de cele mai multe ori, reusesc sa scap de pelicula finisajului existent. Insa, baitul inchis aplicat, intrat in fibra lemnului, necesita razuiri multiple si repetate. Abia dupa ce culoarea naturala a lemnului se intrezareste – pastrandu-si doar vechimea, incep slefuirile repetate, pornind cu o granulatie de 120.
Fibra lemnului, odata lucrata, are tendinta de a se ridica la aplicarea primului strat de finisaj. Dar, la un proiect de genul acestuia, fibra se incapataneaza si se zbarleste si mai mult.
Asadar, slefuirile fine si intermediare straturilor aplicate se incheie cand suprafata este foarte fina la atingere.
Ca de fiecare data, la demontarea fiecarui obiect, se constituie ‘cutiuta de valori’ a proiectului. In ea isi au locul, de la cel mai mic surub pana la ultima aschie de lemn desprinsa.
Spre final, ii vine randul si ei si, garantat, nimic nu scapa necuratat.
Ca si finisaj final s-a dorit un lac transparent, cu luciu discret, insa si o usoara patina inchisa, aplicata pe alocuri.
Mandra eu ca am reusit sa-i deschid nuanta batranului, falnic el reintors acasa!
