Oglinda veche, reconditionata. Pictura mobilier. Mobilier personalizat.

Pentru multi, o oglinda veche, apartinand unei mese de toaleta, uitata intr-un pod al casei, reprezinta doar un gunoi.

Insa, pentru clienta mea, aceasta oglinda reprezenta mult mai mult decat atat. Fara valoare sentimentala, ci doar cu o atractie fata de ea, completata cu dorinta de a o vedea zilnic in caminul ei.

Ca de fiecare data, indiferent de dimensiunea obiectului, de dificultatea reconditionarii lui sau de preferintele de finisaj, si aceasta oglinda a avut parte de un tratament responsabil, meticulos si estetic. Unde mai pui ca am avut libertatea de a o picta, punandu-mi astfel amprenta, inca o data, pe o piesa de mobilier!

Primul pas a fost inlaturarea oglinzii, care s-a dorit pastrata.

Ca si principale defecte, se observa lesne cele doua fisuri pe partea frontala. Cadrul este dintr-un lemn de rasinoase acoperit cu furnir. Marginile erau inflorite si ciobite pe alocuri. Am decupat partea deteriorata si am inlocuit cu furnir sanatos. Am inlaturat lacul existent prin razuire, urmata de o slefuire fina.

Dupa aplicarea stratului de grund, au iesit la iveala toate micile imperfectiuni, pe care le-am putut corecta fara probleme. Era, deci, pregatita pentru aplicarea lacului nuantat, alb de aceasta data, potrivit incaperii amplasarii viitoare.

De aici, a urmat doar partea cea mai relaxanta, pictura. Nu obisnuiesc sa repet nici un model pictat si, mai de fiecare data, persoana obiectului imi transmite parte din inspiratia necesara alegerii modelului ce urmeaza sa il pictez.

Un strat de lac incolor ii va fi haina finala cadrului oglinzii.

 

 

Scroll to Top