Poza acestui dulap a sosit cu povestea lui.
Stiu ca sunt egoista si nu impartasesc cu voi povestile pieselor de mobilier lucrate, insa respect foarte mult intimitatea clientilor mei. Clar este ca, toate aceste povesti ascultate de-a lungul anilor stau la baza puterii mele de a readuce la viata obiectelor lor de mobilier!
Ca de obicei, din poze nu se pot observa foarte multe… Cum mereu ma entuziasmez rapid, ce imi sare in ochi prima si prima data, este starea vopselei actuale, scorojita si – de parca niciodata nu ma invat minte, tind sa cred ca ea va parasi suprafata mobilierului imediat….
Ajuns in atelier, ii pot face eu poze in detaliu, iar din sutele de poze alocate fiecarui proiect, sa selectez o infima parte – cea care va poate purta cat mai bine in povestea reconditionarii…
Ca de obicei, dupa ce este pozat si analizat din toate unghiurile, incepe dezmembrarea lui, pe cat de mult ne permite! Cand i-am demontat usa si am pus bine geamurile, dupa ce am facut pachetele de stinghiute notate si legate – apartinand fiecarui ochi de geam, mi-a venit in minte ca ea reprezenta, de fapt, fereastra spre o noua viata a dulapului!
Bineinteles ca aveam de-a face tot cu trei straturi de vopsea veche… Spus bineinteles pentru ca simt ca asa-mi este norocul la fiecare proiect al unui obiect vechi vopsit. Dar, am noroc ca trei este numarul meu preferat!
Sa pot ajunge la lemnul de rasinoase curat, a trebuit sa rad initial, cat de mult am putut, din straturile de vopsea actuale. Abia apoi am putut slefui, cu granulatii graduale, incepand de la mare la mic. Reparatii….le-am uitat numarul cate au fost necesare….
Multe plombe de lemn am pus, dar cu una ne-am distrat copios. Efectiv nu ne permitea suprafata sa pornim de la brut, ca de obicei, asa ca am fost nevoiti sa facem plomba pe cat posibil adaptata golului existent.
Nu am contorizat zilele proiectului, deoarece satisfactiile apareau zilnic. Sa vad fiecare bucatica a dulapului vechi in nuanta lemnului ma bucura enorm. Deteriorat de anii purtati in spate, avea multe improvizatii facute: politele erau bucati provenite din te miri ce, inchizatori erau doar cuie indoite sau bucati de lemn, picioarele lipseau – sau poate ca nu ar fi avut vreodata…
Aportul adus acestui dulap au fost polite din placi incleiate, din lemn de pin si, adaptarea unor picioare pentru a-i lasa partea de jos sa respire, picioare din placa groasa de fag.
Cam astea fiind spuse, a venit ziua cea mare, a montarii tuturor pieselor apartinatoare! Finisajul dorit a fost lac transparent, cu un luciu discret.
L-am vazut, in casa lui, dupa vreme trecuta si…tare drag mi-a fost sa-l privesc!!!!
