Le-am si uitat numarul obiectelor salvate de prin curti sau case…
Pur si simplu, la auzul replicii: ‘ Il poti salva? Ca va ajunge lemn de foc…’ nu reusesc sa rezist tentatiei de a merge si a recupera obiectul respectiv.
Anul trecut, o doamna tare draguta pusese un anunt de donatie a acestui scaun. I se parea dragut si spera ca va fi cineva care sa-l salveze, dandu-i o noua sansa la viata. Am apreciat gestul doamnei, am apreciat dorinta si bunavointa dumneaei de a salva ceva inca ‘viu’…. Fiind foarte aproape de mine, am mers dupa el. O singura poza am mai gasit cu el de pe vremea aceea:
L-am demontat inca de pe atunci, pentru ocuparea unui spatiu mai mic. Subred din incheieturi, fixat in holsuruburi cat sfertul de picior, 🙂 . Facut pachet i-am gasit un loc bun unde putea astepta linistit reconditionarea bine-meritata!
Elemente din lemn, cu imbinari destul de trainice. Sezutul recunosc ca nu l-am salvat pana nici eu, deoarece era prea zdrenturos si aveam, inca de pe atunci, alte planuri cu el…
Tare frumos s-au curatat elementele scaunului.
Cea mai mare provocare a proiectului a fost decuparea noului sezut pentru a face loc imbinarilor spatarului.
Dar, pare-se ca m-am molipsit cu destul de multa rabdare de la el meu sot si i-am dat de cap si acestei provocari.
Atat de mult imi place nuanta de nuc a baitului pe baza de solvent, incat i-am gasit o mica aplicare si in finisarea acestui scaun.
Am pendulat mult intre a tapita sau nu total sezutul, intre ce tipuri de material sa aleg…
Insa, intotdeauna cand ii vine randul unui obiect recuperat la reconditionare, las ideea cea mai arzatoare sa fie cea care decide finisajul final.
In cazul de fata, lacul transparent, putin bait nuanta nuc, pielea naturala prinsa in capse in interiorul sezutului, mi-au parut mie ca formeaza miz-ul perfect pentru noua viata a unui scaun vechi, nedorit de nimeni….
