Mi s-a cerut sa pictez un suflet, dupa o poza…care pictura sa fie o perna decorativa…care perna sa reprezinte un cadou de la o doamna minunata, pentru o alta doamna minunata…
Sufletul nemaifiind printre noi, banuiam ca va trezi puternice emoții….
Dar, în acelasi timp, stiam ca niciodata, in anii pe care-i am, nu am reusit portrete. Va voi demonstra, cu dovezi clare, într-o buna zi, ca nu glumesc…
Zic, ok, incerc, dar cel mai sigur voi face varianta comica a sufletelului, decupaj textil… Nu va semana nici pe departe și, eventual, va trezi un zambet amar la gandul…’ui’ tu ce cadou se gandi asta sa-mi faca…’
‘Vedem ce iese si…te reorientezi la cadou’, îi spun.
Mi-am printat poza primita, am urcat in camera de lucru, am ales o baza textila de un crem placut, i-am trasat conturul… am luat pensula în mana, pigmentii intotdeauna pe partea dreapta si….am incercat…
Acum, inclin sa cred ca a fost numai voia Bunului Dumnezeu!
Cadoul a putut fi facut, a trezit mult mai multe emotii de cate ne era teama, iar cea mai mare rasplată a mea a fost afirmatia : ‘ i-ai surprins perfect privirea!’. Pai, daca nu ochii sunt cheia portretelor…atunci, clar nu voi mai reusi un altul in viata asta!
Am simtit ca fetele mele doua isi vor un bine enorm, ceea ce nu poate decat sa bucure orice suflet!
Am simtit ca o poveste de iubire incheiată din cauze firesti, poate continua inca- intr-o infima masura, printr-un cadou.
Emotiile au puterea de a-mi zbarli inca pielea pe mine!
Va multumesc enorm ca mi-ati dat ocazia sa scriu o litera, intr-una din filele povestii voastre de bine!
