Pentru a putea lucra in tonul sarbatorilor ce vin, musai sa-mi instalez starea de spirit necesara.
Nici nu stiu daca voi putea lucra tematic…
Nici nu stiu daca voi reusi, fizic, sa conturez , macar, cateva dintre ideile ce le port in gand…
Dar, hai sa ma pornesc intr-un fel sau altul…
Cu mana pe inima, va scriu, dar o si tot spun, ori de cate ori am ocazia, ca simt, cu dezgust, din ce in ce mai multa rautate in jur. Oriunde m-as uita. Oriunde as citi. Oriunde as interactiona.
Parca nu mai avem cu totii loc, sub soare, sau in ploaie, sau in vant, ba nici macar in ceata…
Intr-una din zile, cand aceste sentimente le-am simtit mai pregnant ca de obicei, m-am gandit la un porumbel. Alb!
Ce trecere brusca: de la ciori si cotofene, negre, la porumbel alb.
Dar, asa sunt si starile mele. Mereu schimbatoare! De la zambet la tunete si fulgere, si, inapoi, la imbratisari…
Mi l-am decupat, l-am asezat pe birou si l-am privit. Simplu, pur, textil.
Mai departe, a tinut doar de simturile acelei clipe, povestea lui…
Porumbelul fara creanguta verde in cioc, pare ca si mancarea fara sare. Ceva din adancul nostru, ceva din invataturi si pilde acumulate de-a lungul anilor, de care abia mai avem habar daca ne aducem aminte sau nu, trezeste in noi un sentiment. Un sentiment de : ‘ parca asa ii sta mai bine’…
Mi-am ascultat instinctul si i-am pregatit si o crenguta din sfoara de canepa si frunzulite din catifea.
Nu caut un aspect perfect in decupajele mele textile. Vreau doar o ordine in dezordine.
Vreau un mic fragment. O stare. Un mesaj – uneori. Si un colt mic pentru a ma semna…
Mesajul l-am scris, de aceasta data, tot cu sfoara din canepa si tare mult imi place cum a iesit!
In opinia mea, schita de pe dosul decoratiunii este mai atragatoare!
Trebuie sa fac cumva sa fiu pe dos! 😉
