Decoratiune textila A4 – pasari negre

Momentan sunt blocata pe mestesugirea decoratiunilor textile…

Primesc din ce in ce mai multe sfaturi de a lucra tematic, dar ceva din interiorul meu nu o poate face, inca….

Mi-am pregatit, insa, cateva formate textile A4, baza pentru decoratiuni textile de perete.

Primul dintre ele, picat in mana, a inceput sa se contureze usor, usor…

Nu imi stabilesc chiar fiecare element, in minte, de la inceput. Doar astern langa mine multe, dar multe, bucati de textil, din care incep sa-mi aleg, usor, usor, cromatic, cateva preferate… Ideea mi se contureaza pe parcurs si, sufera destul de multe modificari, pana ajunge produs finit!

Mi-am dorit doua pasari negre. Cotofane, in viziunea mea. Ador, de cele mai multe ori, o infatisare mai abstracta a lumii reale. O infatisare care lasa loc interpretarilor. Eu le-am purtat in gand ca si cotofene, prietena mea le-a vazut ciori…. Tie ce-ti vine in minte cand le vezi pentru prima data?

Am pus, timid, o cizmulita, pentru a aduce prezent, spiritul sarbatorilor ce vin… Spun timid, deoarece poate fi interpretata, din nou, ca pe o cizma veche, uitata-n curte, fara nici un gand al sarbatorilor…

O creanga de maslin, o vad eu, pentru completarea tematica…

Alte cateva detalii adaugate, si…a rezultat o decoratiune de perete format A4, tematica pasari negre.

I-am gandit ca si suport de agatare, de aceasta data, un umeras catifelat. Mi-a placut ideea, dar nu promit sa-i raman fidela mult timp…

Repet, si va voi plictisi cu asta, ca ador shita de pe spatele textilului. O schita simpla, ingrijita, care tese o poveste abstracta, pe dos!

 

Scroll to Top