Cand traversez o perioada obositoare – incarcata emotional, cu prea multa interactiune cu oamenii, inevitabil cunoscand si reamintindu-mi ca gradul de rautate in randul nostru creste simtitor, mi-am facut bunul obicei de a cauta un obiect vechi caruia sa-i dau o noua sansa.
Nu doar il caut, dar decid ca noua lui infatisare sa fie una total diferita de cea initiala.
Am gasit-o pe ea! O masuta veche, depozitata de ceva vreme, in starea pe care imaginea o descrie cel mai bine:
Cu siguranta in perioada ei de glorie era fabuloasa! Auriul stralucitor, dar nu obositor, catifeaua rosie ademenitoare, ornamentele aplicate care lipsesc in totalitate, dar li se vede urma.. cu alte cuvinte o piesa de mobilier pe cat de delicata pe atat de minunata!
Cand am lucrat-o, m-am raportat doar la mine.
A fost destul de greu sa inlatur finisajul existent degradat- povara. Sub auriul trist trona un strat de chit uniform care acoperea toate imperfectiunile unui lemn modest – inclin sa cred rasinos. In opinia mea, toata incarcatura degradata o ingreuna. Decat bogat si trist, mai bine modest si fericit!
Odata curatata, i-am vazut toate defectele! Dar am adorat-o!
Simpla, delicata si naturala.
In acest stadiu, terapia mea se incheiase. Acest proces este unul eliberator pentru mine si da roade imediate.
Dar, tot in acest stadiu, pentru ea, nu puteam decat sa optez pentru un finisaj natural, cu aplicarea de bait si lac transparent.
Am considerat ca o tenta de patina inchisa i-ar da exact nota de eleganta de care avea nevoie.
Nu as fi putut accepta nici o alta sugestie pentru blat, deoarece ma gandeam doar la oglinda antichizata care mi-ar fi putut completa povestea exact cum mi-o imaginasem.
Sters surplusul patinei, aplicat lacul transparent, bifata vizita la Casa Oglinzii, reintregit ansamblul, am avut-o in fata ochilor pe ea!
Cand finalizez un proiect, indiferent de natura lui – reconditionare, reinterpretare, lemn recuperat, cel mai mare test – pentru mine, este cel al rabdarii. Nu rabdarea lucrului in sine, ci rabdarea asteptarii!!! Asteptarea sa pot avea in fata ochilor imaginea care mi se contureaza initial in minte, prinde contur odata cu etapele proiectului si tinde sa dea pe-afara in fiecare secunda scursa. Dar….si cand asteptarea trece… Lumea se opreste in loc. Nu aud, nu vad, nu simt nimic altceva decat asimilez placerea! Privesc, fumez, fotografiez, privesc, gandesc, fumez.
