A ajuns in atelier o masa din lemn de rasinoase, destul de subreda, protejata de o lazura colorata.
Se misca din toate incheieturile. Am observat punctele de chit, insa eram nerabdatoare sa aflu ce se ascunde sub ele. Holsuruburi! Grosolane… Multumesc Domnului ca nu au fost cuie…. 🙂
Cadrul mesei avea atasat pe dedesubt patru stinghiute filiforme prin care erau trecute alte zece holsuruburi ce erau menite sa tina blatul masiv de deasupra…
Facand-o puzzle, mi-am facut doar treaba mai usoara! Am curatat in voie si nestingherita lazura protectoare.
In timp ce slefuiam, imi venea in minte doar aspectul mesei cu lemnul ars. Stiam ca destinatia ei va fi o terasa acoperita, stiam ca va fi folosita intens, ca se vor aseza in jurul ei mai mereu persoane si, parca o simteam doar cu lemnul ars.
Rasinoasele nu au o fibra spectaculoasa, insa, prin ardere, fiecare linie a fibrei prinde un contur aparte.
Dar, in acelasi timp, imi doream si amprenta bine stabilita pe blatul mesei.
Doua siluete de capete de zebra mi s-au parut perfecte!
Initial, blatul am vrut sa ramana nears, dar, montand-o si uitandu-ma la ea din zeci de unghiuri…am simtit nevoia sa continui.
Rezultatul este acesta.
Personal, o ador!
Am omis sa va spun ca la reincleiere m-am ajutat mult de lemn – cepuri si elemente fixe, pentru a-i oferi stabilitatea care, odinioara, ii lipsea.
Imi doresc sa se adune in jurul ei multi oameni, multi ani inainte, petrecand momente faine!
